Așa arată o comparație de grup mare.

Oamenii deschiși sunt curioși din punct de vedere intelectual, apreciază arta și sunt sensibili la frumos. În comparație cu oamenii închiși, tind să fie mai conștienți de propriile sentimente. Tind să gândească și să acționeze în moduri individualiste și nonconformiste. Intelectualii obțin de obicei scoruri mari la Deschiderea către experiență; în consecință, acest factor a fost numit și Cultură sau Intelect.

Cu toate acestea, Intelectul este probabil cel mai bine privit ca un aspect al deschiderii către experiență. Scorurile la Deschiderea către experiență sunt doar modest legate de anii de educație și de scorurile la testele de inteligență standard.

O altă caracteristică a stilului cognitiv deschis este ușurința de a gândi în simboluri și abstracțiuni îndepărtate de experiența concretă. În funcție de abilitățile intelectuale specifice ale individului, această gândire simbolică poate lua forma gândirii matematice, logice sau geometrice, a folosirii artistice și metaforice a limbajului, a compoziției sau interpretării muzicale ori a uneia dintre numeroasele arte vizuale sau ale spectacolului.

Persoanele cu scoruri scăzute la Deschiderea către experiență tind să aibă interese înguste și obișnuite. Preferă ceea ce este simplu, direct și evident în locul a ceea ce este complex, ambiguu și subtil. Pot privi artele și științele cu suspiciune, considerând aceste preocupări obscure sau lipsite de utilitate practică. Oamenii închiși preferă familiarul noutății; sunt conservatori și rezistenți la schimbare.

Deschiderea este adesea prezentată ca fiind mai sănătoasă sau mai matură de către psihologi, care sunt adesea ei înșiși deschiși către experiență. Totuși, stilurile de gândire deschis și închis sunt utile în medii diferite. Stilul intelectual al persoanei deschise îi poate fi de folos unui profesor universitar, dar cercetările au arătat că gândirea închisă este asociată cu performanțe profesionale superioare în munca de poliție, în vânzări și într-o serie de ocupații din domeniul serviciilor.

Impulsurile nu sunt rele în sine; uneori, constrângerile de timp cer o decizie rapidă, iar a acționa după primul impuls poate fi un răspuns eficient. De asemenea, în momentele de joacă, nu de muncă, a acționa spontan și impulsiv poate fi distractiv. Persoanele impulsive pot fi văzute de ceilalți ca pline de culoare, plăcute în companie și trăsnite.

Cu toate acestea, a acționa din impuls poate duce la necazuri în mai multe feluri. Unele impulsuri sunt antisociale. Actele antisociale necontrolate nu numai că le fac rău altor membri ai societății, dar pot atrage și represalii asupra celui care le comite. O altă problemă a actelor impulsive este că ele aduc adesea recompense imediate, dar consecințe nedorite pe termen lung. Printre exemple se numără socializarea excesivă care duce la pierderea locului de muncă, o insultă aruncată care provoacă destrămarea unei relații importante sau consumul de droguri care produc plăcere, dar care în cele din urmă distrug sănătatea.

Comportamentul impulsiv, chiar și atunci când nu este grav distructiv, reduce în mod semnificativ eficiența unei persoane. A acționa impulsiv nu lasă loc pentru a lua în considerare alte căi de acțiune, dintre care unele ar fi fost mai înțelepte decât alegerea impulsivă. Impulsivitatea îi abate pe oameni și de la proiectele care necesită succesiuni organizate de pași sau etape. Realizările unei persoane impulsive sunt, prin urmare, mici, dispersate și inconsecvente.

O trăsătură distinctivă a inteligenței, ceea ce ar putea deosebi ființele umane de formele de viață anterioare, este capacitatea de a se gândi la consecințele viitoare înainte de a acționa dintr-un impuls. Activitatea inteligentă presupune reflecția asupra unor obiective pe termen lung, organizarea și planificarea căilor către aceste obiective și perseverența în urmărirea lor, în ciuda impulsurilor de moment care ar îndemna în direcția opusă. Ideea că inteligența implică controlul impulsurilor este surprinsă bine de termenul prudență, o denumire alternativă pentru domeniul Conștiinciozitate. Prudent înseamnă deopotrivă înțelept și precaut.

Persoanele cu scoruri mari pe scala Conștiinciozității sunt, de fapt, percepute de ceilalți ca fiind inteligente. Avantajele unei conștiinciozități ridicate sunt evidente. Persoanele conștiincioase evită necazurile și ating niveluri înalte de succes prin planificare atentă și perseverență. Sunt totodată privite favorabil de ceilalți, ca fiind inteligente și de încredere. Pe partea negativă, pot fi perfecționiste compulsive și dependente de muncă. Mai mult, persoanele extrem de conștiincioase pot fi considerate rigide și plictisitoare.

Persoanele lipsite de conștiinciozitate pot fi criticate pentru că nu sunt de încredere, pentru lipsa de ambiție și pentru că nu reușesc să respecte regulile, dar vor trăi multe plăceri de moment și nimeni nu le va numi vreodată rigide.

Extravertiților le place să fie printre oameni, sunt plini de energie și trăiesc adesea emoții pozitive. Tind să fie persoane entuziaste, orientate spre acțiune, care spun cu ușurință „Da!” sau „Hai să mergem!” atunci când apare o ocazie palpitantă. În grupuri le place să vorbească, să se afirme și să atragă atenția asupra lor.

Introvertiților le lipsesc exuberanța, energia și nivelul de activitate ale extravertiților. Tind să fie tăcuți, discreți, chibzuiți și detașați de viața socială. Lipsa lor de implicare socială nu trebuie interpretată ca timiditate sau depresie; introvertitul are pur și simplu nevoie de mai puțină stimulare decât un extravertit și preferă să fie singur.

Independența și rezerva introvertitului sunt uneori confundate cu lipsa de prietenie sau cu aroganța. În realitate, un introvertit cu scor mare la dimensiunea Amabilitate nu îi va căuta pe ceilalți, dar va fi destul de plăcut atunci când este abordat.

Prin urmare, sunt atente, prietenoase, generoase, săritoare și dispuse să-și pună de acord interesele cu ale celorlalți. Persoanele amabile au și o viziune optimistă asupra naturii umane. Ele cred că oamenii sunt, în esență, cinstiți, cumsecade și demni de încredere.

Persoanele cu amabilitate scăzută pun interesul personal mai presus de buna înțelegere cu ceilalți. În general, nu sunt preocupate de bunăstarea altora și, prin urmare, este puțin probabil să facă eforturi pentru alți oameni. Uneori, scepticismul lor față de motivele celorlalți le face să fie suspicioase, neprietenoase și necooperante.

Amabilitatea este, evident, un avantaj pentru a câștiga și a păstra popularitatea. Persoanele amabile sunt mai plăcute decât cele lipsite de amabilitate. Pe de altă parte, amabilitatea nu este utilă în situațiile care cer decizii dure sau strict obiective. Persoanele cu amabilitate scăzută pot deveni oameni de știință, critici sau soldați excelenți.

Freud a folosit inițial termenul nevroză pentru a descrie o stare marcată de tulburare psihică, suferință emoțională și incapacitatea de a face față eficient cerințelor obișnuite ale vieții. El a sugerat că fiecare dintre noi prezintă unele semne de nevroză, dar că ne deosebim prin gradul de suferință și prin simptomele specifice ale acesteia. Astăzi, nevrotismul se referă la tendința de a trăi sentimente negative.

Cei cu scoruri mari la Nevrotism pot trăi în principal un anumit sentiment negativ, cum ar fi anxietatea, furia sau depresia, dar este probabil să le trăiască pe mai multe dintre acestea.

Persoanele cu nevrotism ridicat sunt reactive emoțional. Reacționează emoțional la evenimente care nu i-ar afecta pe majoritatea oamenilor, iar reacțiile lor tind să fie mai intense decât în mod normal. Sunt mai înclinate să interpreteze situațiile obișnuite ca amenințătoare și frustrările minore ca fiind copleșitor de dificile.

Reacțiile lor emoționale negative tind să persiste perioade neobișnuit de lungi, ceea ce înseamnă că sunt adesea prost dispuse. Aceste probleme de reglare emoțională pot diminua capacitatea unei persoane nevrotice de a gândi limpede, de a lua decizii și de a face față eficient stresului.